A avea un ten cu aspect sănătos și tânăr nu ține numai de vârstă sau de factorii genetici, ci mai degrabă de micile obiceiuri zilnice și de stilul de viață.

Obișnuința zilnică de a îți îngriji tenul te va ajuta să ai o piele tonifiată, elastică, cu aspect proaspăt și curat.

Structura pielii

Pielea este cel mai mare organ al corpului și are rol de protecție dar nu numai.

Structura pielii cuprinde:

Epiderma: este stratul exterior al pielii care dă și nuanța acesteia. Are rolul de a produce noi celule, de a stabili culoarea pielii și de proteja corpul de factorii externi din mediu. Nu conține vase de sânge, iar pigmentul pielii este dat de melanină, cu rol în protecția împotriva razelor ultraviolete.

ghid de ingrijire a pielii

-Derma: are rolul de țesut conector, protejază corpul de stres și totodată dă tonus și elasticitate pielii. Rolul său este de a produce sebum, de a oferi senzitivitate și a circula sângele în piele, de a crește firele de păr. Include receptorii pentru durere și temperatură. Tot la nivelul dermei apar vergeturile.

Țesutul gras subcutanat: sau hipoderma nu este parte din piele dar ajută în atașarea pielii de oase și mușchi. Conține elastină care este o proteină ce ajută în revenirea la forma inițială după întindere.

Curătarea tenului și demachierea

Glandele din piele de care am pomenit mai sus produc sebum și protejează pielea de pericolele exterioare. Praful și impuritățile care se acumulează la suprafață pot bloca și înfunda porii aflați în stratul superior al pielii, adunând sebum, praf și celule moarte.

Lipsa totală a sebumului de pe suprafața pielii permite bacteriilor să pătrundă în pori, provocând inflamații, care se tranformă în acnee. De aceea curățarea feței previne acumularea de impurități, păstrând tenul curat și sănătos.

Cum să ai un ten curat?

Pentru un ten curat și sănătos nu este suficientă spălarea pe față cu apă și săpun dimineața și atât. De cele mai multe ori detergenții usucă pielea, de aceea a alege produse pentru curățarea tenului acasă potrivite nevoilor tale este esențială.

Demachierea trebuie să facă parte din rutina de îngrijire zilnică, chiar dacă folosești produse de machiaj sau nu.

Iată de ce:

– Înlătură urmele de cosmetice, impurități și praf de pe suprafața pielii care pot cauza iritații.

– Reduce riscul de a dezvolta coșuri, roșeață sau puncte negre.

– Susține regenerarea celulară eliminând celulele moarte.

– Stimulează microcirculația pielii.

– Permite pielii să respire.

Demachierea se face seara înainte de somn și dimineața după trezire, pentru că sebumul se acumulează și pe timpul nopții. Curățând pielea zilnic vei vedea diferențe, o piele proaspătă, suplă și bine hidratată, chiar dacă te machiezi foarte puțin sau deloc.

Nu uita să citești cu atenție etichetele și să alegi produsele potrivite tipului de ten și vârstei tale și care au un ph neutru.

Fermitatea pielii

Odată cu trecerea timpului, pierderea fermității pielii este un motiv de îngrijorare pentru majoritatea femeilor. Linii sub ochi fine, riduri și piele lăsată, pierderea conturului si a definirii pielii de obicei apar pe față și pe gât.

După 25-30 ani pielea nu mai produce singură colagenul și elastina iar la nivelul epidermei, care este stratul cel mai subțire al pielii apar liniile fine.

De aceea dacă intervenim din timp cu produse pentru ten potrivite, alimentație și suplimente, putem încetini procesul de îmbătrânire.

Cremele speciale pentru fermitate fac diferența asupra fermității pielii. Însă reține că rezultatele se văd în timp, de aceea este necesară aplicarea zilnică.

Regenerarea pielii

Celulele pielii sunt într-o continuă schimbare și regenerare. Acest proces are loc constant, de aceea cicatricile sau rănile se estompează cu timpul.

Totuși odată cu vârsta, procesul de regenerare a pielii este încetinit. Ceea ce conduce la acumularea de celule moarte pe suprafața pielii. Un proces de regenerare complet poate dura între 28 și 42 zile pentru majoritatea adulților, iar pentru persoanele peste 50 ani poate ajunge până la 84 zile.

Pentru a avea un aspect proaspăt al tenului, și a susține procesul natural de regenerare poți face mici modificări în stilul de viață și poți alege produse pentru față special destinate acestui scop.

O cremă de regenerare a pielii de obicei conține vitamine, acid hialuronic, uleiuri esențiale sau aloe vera.

Vitamine pentru piele

Aspectul pielii are legătură cu starea de sănătate. De aceea, așa cum avem grijă să luăm diverse suplimente și vitamine pentru sănătatea optimă a corpului, în mod similar este necesar să susținem și din interior îngrijirea pielii.

Vitaminele și suplimentele pentru piele ajută în înlăturarea punctelor negre, a ridurilor fine, diminuează roșeața pielii, hrănesc pielea din interior și reduc porțiunile uscate.

– Vitamina D: Vitamina D joacă un rol esențial în menținerea sănătății pielii tale. Cunoscută și sub numele de „vitamina soarelui”, vitamina D este crucială pentru reglarea proceselor de regenerare celulară și menținerea elasticității pielii. Această vitamină contribuie la stimularea producției de colagen, ajutând la prevenirea ridurilor și la menținerea unui aspect tânăr și sănătos al pielii. De asemenea, vitamina D este implicată în reducerea inflamației și a roșeții, oferind un aspect radiant și uniform pielii. Prin asigurarea unei cantități adecvate de vitamina D, poți spori rezistența pielii la factorii de mediu nocivi și poți menține o piele frumoasă și strălucitoare.

Vitamina C: Vitamina C este un aliat puternic în îngrijirea pielii, oferind numeroase beneficii pentru sănătatea și aspectul acesteia. Cunoscută pentru proprietățile sale antioxidante, vitamina C protejează pielea împotriva radicalilor liberi și previne îmbătrânirea prematură. De asemenea, stimulează producția de colagen, contribuind la menținerea elasticității și fermității pielii. Vitamina C reduce petele pigmentare și uniformizează tonul pielii, oferind un aspect luminos și sănătos. De asemenea, este recunoscută pentru capacitatea sa de a vindeca și regenera pielea, ajutând la vindecarea rănilor și a acneei. Integrată în rutina ta de îngrijire a pielii, vitamina C promovează un ten radiant și tineresc.

– Complexul de vitamine B: Complexul de vitamine B este un aliat vital pentru sănătatea pielii tale. Aceste vitamine, inclusiv B1, B2, B3, B5, B6 și B12, joacă un rol crucial în menținerea pielii tale radiantă și sănătoasă. B1 și B2 contribuie la menținerea sănătății pielii prin promovarea regenerării celulare și protecția împotriva radicalilor liberi. B3 îmbunătățește textura pielii și reduce iritațiile, în timp ce B5 hidratează și calmează pielea uscată sau iritată. B6 reglează producția de sebum, prevenind astfel acneea, în timp ce B12 susține sănătatea generală a pielii. Integrarea complexului de vitamine B în rutina ta zilnică de îngrijire a pielii poate duce la un ten mai luminos și mai sănătos.

Procesul de îngrijire a pielii trebuie să facă parte din rutina zilnică, la fel cum este spălatul pe dinți sau dușul zilnic.

Cu cât pașii sunt simplificați cu atât sunt mai ușor de respectat pe termen lung.

Urmând acești patru pași simpli zi de zi, pielea ta va arăta bine chiar și la maturitate.